Fergie, solista grupului american The Black Eyed Peas, a depus actele pentru a-si schimba in mod oficial numele si prenumele, informeaza site-ul TMZ.com.
Artista americana, al carei nume real este Stacy Ann Ferguson, a depus deja documentele oficiale prin care solicita sa isi schimbe numele si prenumele.
Astfel, cantareata, casatorita de aproximativ patru ani si jumatate cu actorul Josh Duhamel, doreste sa se numeasca de acum inainte Fergie Duhamel.
In documentele depuse la Curtea Superioara din Los Angeles, cantareata afirma ca doreste sa isi schimbe prenumele Stacy in Fergie pentru a fi „in conformitate cu prenumele cu care este cunoscuta de toata lumea, inclusiv pe plan profesional, de foarte multi ani”.
Pentru ca instanta sa ii admita cererea, Fergie trebuie sa publice un anunt intr-un ziar local, timp de patru saptamani consecutive, inainte de 16 august, data la care este programata audierea cazului ei la tribunal.
In 2006, Fergie, in varsta de 38 de ani, a lansat un album solo, intitulat „The Duchess”, care a inclus doua piese ce au ajuns No.1 in topul Billboard Hot 100: „London Bridge” si „Big Girls Don’t Cry”.
Trupa The Black Eyed Peas, compusa din Fergie, Will.i.am, Apl.de.ap si Taboo, a obtinut sase premii Grammy, iar albumele sale s-au vandut in peste 56 de milioane de exemplare in intreaga lume.
Trupa americana a concertat si la Bucuresti, in septembrie 2007. Fergie si actorul Josh Duhamel s-au casatorit in cadrul unei ceremonii catolice, pe 10 ianuarie 2009, dupa o relatie de cinci ani.
Cantareata americana este insarcinata si va naste primul copil al cuplului in septembrie sau in octombrie.
R.N.